Înapoi

LANSARE CERERE DE PROIECTE ÎN CADRUL PROGRAMULUI DE FINANŢARE RO 20 "VIOLENŢA DOMESTICĂ ŞI VIOLENŢA BAZATĂ PE DEOSEBIREA DE SEX" FINANŢAT DE REGATUL NORVEGIEI PRIN MECANISMUL FINANCIAR NORVEGIAN 2009-2014

Ministerul Justiţiei lansează în perioada 3 februarie – 16 aprilie 2014 un apel de proiecte în cadrul Programului de finanţare RO 20 „Violenţa domestică şi violenţa bazată pe deosebirea de sex" finanţat de Regatul Norvegiei prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009-2014.

Proiectele finanţate prin Program vor trebui să contribuie la obiectivul general al Programului, respectiv la reducerea violenţei domestice în România.

În cadrul Programului vor fi finanţate următoarele priorităţi:

  • Sprijinirea rețelei de unități1 în contextul Legii privind violența domestică";

  • Activităţi de conştientizare şi de sensibilizare a populaţiei;

  • Activități de formare profesională pentru specialiştii care activează în domeniul violenței domestice.

Solicitanţii eligibili in cadrul Programului, astfel cum sunt descriși pe larg în Ghidul solicitanților, sunt:

  • Instituţii publice din România cu atribuţii în domeniu;

  • Organizaţii non-profit și/sau non-guvernamentale înființate ca persoane juridice în România;

  • Organizații interguvernamentale cu atribuții în domeniu care activează în România,

Valoarea grantului pe care îl poate primi promotorul diferă în funcție de prioritatea de finanțare și este cuprinsă între limita minimă de 170.000 Euro şi limita maximă de 500.000 Euro, la care se poate adăuga cofinanțarea beneficiarilor, in condițiile incluse în Ghidul solicitanților.

Data limita de depunere a proiectelor este 16 aprilie 2014, data poştei, sau 16 aprilie 2014, ora 17:00, in cazul depunerii personale sau prin servicii de curierat. Proiectele primite după această dată sunt neeligibile.

Depunerea proiectelor este posibilă pe toată durata cât apelul este deschis şi se face personal, de luni până vineri între orele 9:00 – 17:00, la Registratura Ministerului Justiţiei din str. Apolodor nr. 17, sector 5, Bucureşti, cod poştal 050741 sau prin poştă/curierat, la aceeaşi adresă.

Proiectele vor fi supuse procedurii de evaluare, în conformitate cu cerinţele stabilite prin Regulamentul privind implementarea Mecanismului Financiar Norvegian 2009-2014 şi a celorlalte documente programatice disponibile pe pagina de internet dedicată programului, http://norwaygrants.just.ro.

 

1 Conform prevederilor din Legea nr. 217/2003, republicată, pentru prevenirea și combaterea violenţei în familie