Vizite proiecte Vizite proiecte

Înapoi

Vizita de monitorizare la proiectele culturale din Cluj

Punctul National de Contact împreuna cu reprezentanții Operatorului de Programe RO12 și RO13 (Ministerul Culturii http://www.fonduri-patrimoniu.ro / http://www.fonduri-diversitate.ro) au efectuat în perioada 16-18 mai a.c. vizite de monitorizare pe proiecte implementate în Cluj.

S-a verificat stadiul lucrărilor de restaurare la cele două Biserici de lemn din cadrul Muzeului Etnografic al Transilvaniei Bisericile din lemn Perindu și Cizer (www.woodenchurchesofcluj.com) care au presupus inlocuirea acoperișurilor, a elementelor de structură exterioară si rezistență a fundațiilor, și cel mai important, restaurarea completă a picturii. Proiectul va fi finalizat la 31 august 2016, urmand a fi deschis ulterior publicului.

In cadrul unui alt proiect Când viaţa cotidiană antică devine patrimoniu UNESO. Scanarea, restaurarea digitală şi contextualizarea artefactelor dacice din Munţii Orăştiei s-a realizat o premieră pentru România în ceea ce privește digitizarea artefactelor istorice care vor fi disponibile inclusiv pe telefonul mobil. Prin realizarea acestui proiect (www.dacit.utcluj.ro/proiect) Romania se claseaza pe locul 6 la nivel mondial in ceea ce priveste digitizarea artefactelor istorice. Proiectul urmeaza a fi finalizat luna aceasta, ocazie cu care publicul va avea acces la expoziții muzeale care vor prezenta 500 de artefacte reprezentative din patrimoniul Dacic digitizat, muzeu virtual online 3D dedicat civilizației Dacice din Munții Orăștiei, reconstituirea digitală a unor monumente și artefacte Dacice din Munții Orăștiei.

Cu ocazia acestei misiuni de monitorizare au fost vizate si o parte din proiectele finlizate in aprilie 2016:

  • Castel în Transilvania – strategia și modele de dezvoltare care a avut ca obiectiv crearea unei rețele a castelelor din Transilvania și punerea lor în valoare (http://www.castelintransilvania.ro)

  • Cultură şi Natură în Transilvania: Trecut şi Viitor a avut ca obiectiv promovarea patrimoniului cultural și natural al unei regiuni multietnice cu multe valori culturale și de biodiversitate în partea sud-vestică a județului Sălaj (www.cultureandnature.ro).

  • Legături Europene realizate prin Cinematografie şi Dans implementat de Fundaţia Europeană Pentru Cultura Urbană în parteneriat cu Centrul Cultural Edinborg, RIFF – Reykjavik International Film Festival. (www.danceandcinema.ro).