Înapoi

FRDS a lansat apelul de propuneri de proiecte "Coerent"

Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) lansează „Coerent", al patrulea apel de propuneri de proiecte din cadrul Programului RO10 "Copii şi tineri aflaţi în situaţii de risc şi iniţiative locale şi regionale pentru reducerea inegalităţilor naţionale şi pentru promovarea incluziunii sociale" (CORAI), finanţat prin intermediul Granturilor SEE.

Ca parte integrantă a Programului CORAI, apelul "Coerent" are drept scop să susţină măsuri menite să răspundă la problemele cu care se confruntă grupurile dezavantajate şi să lupte împotriva excluziunii sociale.

Obiectivul prezentului Apel este să sprijine iniţiative concrete de reducere a inegalităţilor la nivel naţional şi de îmbunătăţire a măsurilor antidiscriminare, dezvoltate prin cooperarea actorilor sociali de la nivel local şi regional.

Suma totală alocată pentru acest apel este de 4,458,598 euro (această sumă ar putea fi suplimentată  ca urmare a alocării de fonduri suplimentare pentru program de către Statele donatoare). Suplimentarea resurselor va fi făcută publică, la momentul respectiv, pe site-ul FRDS şi prin alte mijloace de informare, după caz). Valoarea minimă a sumei care poate fi solicitată pentru realizarea unui proiect este de 100.000 de Euro, iar cea maximă este de 300.000 de Euro.

Termenul limită pentru depunerea aplicaţiilor de finanţare este de 19 mai 2014.

 Promotori de proiecte eligibili sunt entităţi publice locale şi centrale, precum şi organizatiile neguvernamentale. Pentru a veni în sprijinul potenţialilor solicitanţi, vor fi organizate sesiuni de informare la nivel regional.

Pachetul de documente ce include Conţinutul Apelului de Proiecte, Ghidul Solicitantului şi anexele acestuia este disponibil AICI. (www.frds.ro)

Reprezentanţii help-desk din cadrul FRDS vă pot răspunde la eventualele întrebări sau nelămuriri cu privire la documentele specifice aferente apelului "Coerent", la adresa de e-mail info@frds.ro sau la nr. de tel/fax: 021 315 34 40/021 315 34 15.