Anunturi proiecte/Evenimente Anunturi proiecte/Evenimente

Înapoi

MFE a organizat Reuniunea anuală pentru Granturile SEE și Norvegiene 2009-2014

București, 17 iunie 2016 – În cadrul Reuniunii anuale pentru granturile SEE și Norvegiene, care a avut loc ieri la sediul MFE, statele donatoare au apreciat progresele înregistrate de România în perioada 2015-2016: au fost contractate 830 de proiecte, rata de contractare a atins 95%, iar plățile către proiecte sunt de 67%.

Cea de-a cincea Reuniune Anuală pentru Granturile SEE și Norvegiene 2009-2014, organizată în 16 iunie de Ministerul Fondurilor Europene în calitate de Punct Național de Contact, a reunit reprezentanți ai Ministerelor Afacerilor Externe din Norvegia și Islanda, ai Ambasadei Norvegiei la București, ai Oficiului Mecanismului Financiar de la Bruxelles, precum și ai instituțiilor implicate în gestionarea acestor granturi în România.

Pe parcursul întâlnirii, participanții au abordat aspecte legate de stadiul programelor și proiectelor cu finanțare SEE și norvegiană aflate în curs de implementare, dezvoltarea relațiilor bilaterale, precum și alte aspecte de interes. A fost, de asemenea, subliniată încheierea cu succes, la 30 aprilie 2016, a proiectelor din cadrul programului Fondul ONG, gestionat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile și al programului Inovare verde în industrie, administrat de Innovation Norway.

Granturile SEE și Norvegiene reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale și la consolidarea relațiilor bilaterale cu țările beneficiare din Europa. Pentru perioada 2009-2014, România dispune de granturi în valoare de aproximativ 306 milioane de euro. Pentru mai multe informații cu privire la programele și proiectele finanțate prin Granturile SEE și Norvegiene 2009-2014 în România, vă rugăm să accesați site-ul www.eeagrants.ro, precum și harta interactivă la adresa www.eeagrants.ro/harta-proiecte.


Pentru mai multe informații, contactați:

Ministerul Fondurilor Europene - Unitatea de Comunicare

Tel: 0372 838 757

E-mail: presa.mfe@fonduri-ue.ro