Lumină în inima Transilvaniei – lămpi cu gaz inlocuite cu panouri solare

Data publicării: Duminică, 30 iun 2024

Strălucirea palidă a lămpilor cu gaz a fost înlocuită cu lumina puternică generată de sistemele de panouri solare pentru 69 de căsuțe din satul Hoghilag, județul Sibiu, locuințe care nu au fost niciodată racordate la electricitate.

Rezidenții nu au avut niciodată locuințele iluminate sau acces la tehnologie (alimentarea electrocasnicelor și a telefoanleor mobile) iar copiii nu au putut participa la cursurile online pe perioada pandemiei.

De electrificarea locuințelor vulnerabile au beneficiat 257 de locuitori a căror viață s-a schimat radical iar soluția aleasă le-a oferit independență energetică - fără costuri în viitor pentru locuitorii care nu ar putea susține plata facturilor, neavând venituri stabile sau suficiente.

Astfel, comunitatea cu rădăcini săsești recunoscută pentru celebrele tuberoze de Hoghilag va avea o calitate a vieții îmbunătățită.

Cu 345.000 euro din Granturile SEE&Norvegiene și fără nicio contribuție de la bugetul local, Primăria Hoghilag a implementat soluții tehnice prietenoase cu mediul  în zone în care extinderea rețelei de energie electrică nu era posibilă sau locuitorii nu își permiteau plata facturilor de energie electrică.

Soluția a fost instalarea unor sisteme fotovoltaice care produc energie regenerabilă și sisteme de stocare pentru fiecare căsuță, acțiune posibilă doar ca urmare a accesării Granturilor SEE & Norvegiene!

Întreaga poveste aici: