Apelul deschis este disponibil pentru aplicații din România și din Norvegia, Islanda sau Liechtenstein
Apelul deschis este disponibil pentru aplicații din România și din Norvegia, Islanda sau Liechtenstein
Bugetul Programului Dezvoltare locală a fost suplimentat cu 5 milioane de euro, ajungând la suma de 91.941.176 de euro
18 persoane din comuna Siriu, judetul Buzau, beneficiază de racordarea la soluții de energie electrică prin intermediul Granturilor SEE
Proiectele finalizate în cadrul Programelor Energie și Dezvoltarea Afacerilor vor fi actualizate direct pe pagina Innovation Norway și pot fi urmărite aici.
Au fost contractate în cadrul acestui apel un număr de 24 de inițiative. Valoarea totală a acestora este de 9.213.105 RON. Lista poate fi consultată aici.
UEFISCDI, în cadrul Programului RO-Cercetare 2014-2021 a utilizat anvelopa financiară acordată prin granturile noastre - 89.610 euro reușind astfel să ofere în timp real, sprijin umanitar refugiaților din Ucraina în cursul anului 2022.
Cooperarea bilaterală dintre artiști din România și cei din Statele Donatoare (Norvegia, Islanda și Liechtenstein) este obiectivul acestui apel pentru anul 2023.
Sunt eligibili și artiști din Ucraina. Dosarul va fi depus de o entitate din România sau din statele donatoare și va include participarea 1 sau a 2 artiști. În cazul enităților care trimit 2 artiști, unul dintre aceștia trebuie să fie obligatoriu din Ucraina.
Proiectele au primit finanțare în valoare de peste 11 mil. euro și se vor derula în parteneriat cu ONG-uri din Islanda și Norvegia și România.